CONDUSUL IN TEREN ACCIDENTAT


Doriti sa dati frau liber potentialului incredibil al unui Land Rover? Atunci parasiti drumurile asfaltate si porniti in aventura in teren accidentat...


Cunoasteti-va foarte bine vehiculul

- Inainte de a parasi drumurile asfaltate, incercati sa va inchipuiti cum arata planseul vehiculului.
- Identificati locatia pieselor fragile, cum ar fi rezervorul de combustibil, baia de ulei, diferentialele si cutia de viteze - astfel, veti reduce probabilitatea de a le lovi de pietre, buturugi si alte obstacole, daca va puteti inchipui pozitia acestora
- Fiti atenti la portbagajul de plafon, atunci cand treceti pe sub copaci a caror coroana coboara pana la nivelul vehiculului.
- Studiati tehnologiile utilizate si toate echipamentele vehiculului. Toate acestea se regasesc in manualul de utilizare.


Conduceti ca un profesionist in teren accidentat

- Parcurgeti mai intai traseul pe jos, daca puteti face acest lucru in siguranta.
- Urcati un deal? Vedeti ce se afla pe partea cealalta.
- Traversati vadul incaltat cu cizme de cauciuc. Verificati cu un bat daca sub apa exista noroi sau gropi. (Mai bine ud la picioare decat cu un vehicul impotmolit.)
- Nu introduceti degetul mare prin covrigul volanului. La deplasarea in teren accidentat, feedbackul volanului va poate luxa sau chiar fractura degetele.

Regulile de aur la deplasarea in teren accidentat

- Adaptati viteza la conditiile de deplasare.
- Cunoasteti caracteristicile vehiculului - inaltimea, greutatea, latimea, lungimea, unghiurile de atac si de degajare, unghiul de trecere si garda la sol.
- Cunoasteti semnalele internationale de manevra.
- Evitati schimbarea treptelor de viteza la deplasarea pe suprafete dificile.
- Anticipati intotdeauna traseul pe care il veti urma, cat mai din timp posibil. Parcurgeti mai intai traseul pe jos, daca puteti face acest lucru in siguranta.
- Fiti foarte atenti la deplasarea pe suprafete instabile sau ude, deoarece aderenta va fi redusa.
- Fiti pregatiti sa renuntati. Dati inapoi si incercati din nou sau incercati un traseu alternativ.
- Evitati cat mai mult posibil patinarea rotilor, mai ales pe suprafete moi, pe care vehiculul poate pierde usor din viteza si chiar provoca pagube mediului inconjurator.
- Nu accelerati brusc.
- Tineti intotdeauna ambele maini pe volan, chiar si la deplasarea in marsarier.
- Spuneti intotdeauna cuiva unde mergeti, ce traseu doriti sa urmati si cand credeti ca va intoarceti.

Kitul indispensabil pentru deplasarea in teren accidentat


Kitul indispensabil pentru deplasarea in teren foarte accidentat
Sunteti dornic de aventura? Studiati mai intai aspectele principale. Cunoasteti-va foarte bine vehiculul si luati la bord urmatoarele echipamente:

Lista de verificare:

- Cablu de tractare
- Lopata
- Statie de emisie-receptie
- Imbracaminte potrivita conditiilor atmosferice
- Incaltaminte corespunzatoare
- Sistem de navigatie GPS si harti
- Apa si alimente
- Rezerva de combustibil

Stilul de condus


Elemente de baza
Nu bruscati comenzile in teren accidentat.
Apasati si eliberati lin pedala de acceleratie. Acest lucru permite evitarea patinarii rotilor la modificarea vitezei de deplasare.
Tineti directia exacta si franati cat mai putin.
Soferul trebuie sa aiba in permanenta controlul asupra vehiculului. Nu invers.

Depasirea obstacolelor
Parcurgeti mai intai traseul pe jos.
Abordati crestele vertical.
Abordati trunchiurile de copaci, bolovanii sau santurile pe diagonala. Este de preferat sa aveti intotdeauna 3 roti pe sol.
Verificati daca anvelopele sunt umflate corespunzator.
Incalecarea santurilor adanci permite pastrarea asietei si reducerea impactului asupra mediului inconjurator.

Revenirea pe asfalt

- Deblocati diferentialul, daca a fost blocat.
- Opriti si verificati daca exista eventuale pagube.
- Verificati starea anvelopelor, inclusiv pe partea interioara a talonului.
- Verificati daca eventualele deformari ale caroseriei ating anvelopele.
- Verificati daca planseul si anvelopele vehiculului prezinta resturi.
- Verificati daca luminile, geamurile si oglinzile sunt curate.
- Verificati daca numerele de inmatriculare sunt vizibile.
- Verificati daca toate accesoriile sunt bine fixate.

Deplasarea pe drumuri cu santuri foarte adanci
Aveti grija in mod special la deplasarea pe drumuri cu santuri foarte adanci, mai ales daca suprafata este alunecoasa. S-ar putea sa nu va dati seama ca rotile nu sunt indreptate spre inainte pana cand vehiculul nu recapata aderenta si vireaza intr-o parte. (Range Rover, Range Rover Sport si Discovery 4 dispun de un indicator de directie a rotilor, care ajuta in astfel de situatii.)
Daca nu coborati o panta, slabirea din maini a volanului poate evita blocarea rotilor, pe un drum cu santuri. Tinerea usoara cu palmele a volanului poate permite indreptarea rotilor.

Selectarea treptei de viteza potrivite

REGULI DE BAZA PRIVIND SELECTAREA TREPTEI DE VITEZA POTRIVITE

CONDITII TREAPTA
Teren pietros. Treapta 1, gama scurta.
Teren moale. Treapta 2 sau 3, gama scurta.
Zapada si gheata. Cea mai lunga treapta posibila pentru conditiile respective.
Urcarea pantelor. Urcati in cea mai lunga treapta posibila.
Coborarea pantelor. Treapta 1, gama scurta.
Traversarea vadurilor. Treapta 2, gama scurta.
Nisip. Incercati in treapta 3, 4 sau 5, gama scurta.


Deplasarea prin noroi si pe nisip
Range Rover, Discovery 4 si Range Rover Sport dispun de sistem Terrain Response®, care poate fi setat pentru diferite conditii de deplasare: bolovani, noroi si santuri, nisip, iarba/pietris/zapada sau drumuri asfaltate.
Terrain Response® este un sistem avansat, care trebuie utilizat alaturi de tehnici de condus specifice. Iata cateva sfaturi suplimentare pentru deplasarea prin noroi si pe nisip.

Elemente de baza:

- Parcurgerea suprafetelor cu noroi sau nisip adanc solicita pastrarea unei viteze constante.
- Prin noroi, selectarea unei trepte de viteza prea scurte poate provoca patinarea rotilor.
- Dar pe nisip, cu cat treapta de viteza este mai scurta, cu atat este mai bine.
- Nisipul este mai ferm la rasaritul soarelui.
- Anvelopele pot taia noroiul pentru a capata aderenta pe terenul mai tare de sub acesta.
- Daca noroiul existent va obliga sa urmati santuri, asigurati-va ca stiti in ce parte sunt indreptate rotile din fata.
- O furtuna de nisip? Indreptati partea din spate a vehiculului in directia vantului si opriti motorul.
- Respectati recomandarile producatorului anvelopelor si vehiculului referitoare la presiunea in anvelope.
- Pe nisip moale sau pietros se recomanda ca presiunea in anvelope sa fie redusa.
- Daca rotile patineaza, luati piciorul de pe pedala de acceleratie. Reducerea vitezei de rotatie a rotilor permite restabilirea aderentei.

Retineti: inainte de a pleca la drum, asigurati-va intotdeauna ca dvs. si pasagerii purtati imbracaminte potrivita conditiilor atmosferice.

Nisip: detalii fine

- Geologia desertului. Nisipul acopera numai aproximativ 20 de procente din deserturi. Majoritatea zonelor acoperite cu nisip sunt plane sau ondulate - suprafete intinse acoperite cu dune asemanatoare valurilor unui ocean, incremenite in timp.
- Plajele. De obicei suficient de tari pentru a permite deplasarea vehiculelor intre semnul de flux si 4 metri distanta de apa. Atentie la flux.
- Nisip umed. Nisipul umed dupa o ploaie in desert poate fi mai usor de strabatut. Adesea, florile rasarite peste noapte ajuta la aderenta.
- Nisip tare. Portiuni de desert pe care va puteti deplasa cu viteza relativ mare.
- Nisip uscat. O crusta de suprafata, mai tare in racoarea diminetii.
- Nisip ud. Evitati. Poate contine zone mlastinoase sau de nisipuri miscatoare.
- Dune de nisip. Evitati traversarea dunelor, ocoliti-le.

Zapada
Ca si prin noroi si pe nisip, sistemul Terrain Response® poate fi setat si pentru deplasarea prin zapada. Terrain Response® este un sistem avansat, care trebuie utilizat alaturi de tehnici de condus specifice. Iata cateva sfaturi suplimentare pentru deplasarea prin zapada.

Inainte de deplasarea prin zapada:
Fiecare model de Land Rover poate fi echipat cu lanturi antiderapante recomandate. Vedeti care sunt lanturile ce pot fi montate in siguranta pe anvelopele si pe vehiculul dvs.
Verificati periodic daca lanturile sunt stranse.
Exersati montarea lanturilor antiderapante inainte sa aveti nevoie efectiva de ele.
Retineti: inainte de a pleca la drum, asigurati-va intotdeauna ca dvs. si pasagerii purtati imbracaminte potrivita conditiilor atmosferice.

Tehnici de baza pentru deplasarea prin zapada:

- Pastrati o viteza constanta la deplasarea prin zapada adanca.
- Nu selectati o treapta de viteza prea scurta la deplasarea prin zapada, deoarece rotile vor incepe sa patineze.
- Respectati recomandarile producatorului anvelopelor si vehiculului referitoare la presiunea in anvelope.
- Daca rotile incep sa patineze, eliberati pedala de acceleratie si permiteti anvelopelor sa recapete aderenta.
- Selectati cea mai lunga treapta de viteza posibila pentru conditiile respective.

Dealuri


Urcarea pantelor

- Daca este posibil, parcurgeti traseul pe jos. Verificati intotdeauna ce se afla pe partea cealalta a dealului.
- Activati controlul la coborarea pantelor (HDC), daca exista in dotare.
- Urcati dealul in cea mai lunga treapta de viteza in care vehiculul trage fara probleme.
- Pentru a evita rasturnarea, abordati intotdeauna dealul in unghi drept, nu in diagonala.
- Nu incercati niciodata sa intoarceti vehiculul pe o panta abrupta.
- Fiti pregatiti sa renuntati. Li se poate intampla si celor mai experimentati. Stabiliti un traseu alternativ si observati amplasarea tuturor obstacolelor.

Coborarea pantelor

- Opriti cu o lungime de vehicul inaintea coborarii, pentru a avea timp sa faceti corectii.
- De asemenea, puteti cobori din vehicul pentru a evalua situatia.
- Activati HDC, daca exista in dotare.
- Ca regula de baza, utilizati treapta 1 si gama de trepte scurte sau „1”, pentru o cutie de viteze automata si nu franati excesiv.
- Urmati linia naturala a pantei; aceasta este indicata de traseul apei.
- Nu coborati niciodata o panta cu transmisia in punctul neutru sau cu pedala de ambreiaj apasata.
- Nu intoarceti niciodata vehiculul pe o panta abrupta. Este posibil ca acesta sa alunece in lateral.
- Daca trebuie sa opriti in timpul coborarii, intrebati-va un singur lucru: e sigur?

Traversarea vadurilor


Sfaturi pentru traversarea vadurilor

- Daca este posibil, traversati apa printr-un vad.
- Parcurgeti mai intai traseul pe jos, daca puteti face acest lucru in siguranta. Verificati cu un bat adancimea apei si existenta gropilor.
- Nu traversati ape adanci si involburate.
- Pe apa adanca, creati un mic val la aproximativ 1 m de bara de protectie fata.
- Nu patinati ambreiajul, deoarece vehiculul va fi mai greu de controlat.
- Cand va apropiati de celalalt mal, reduceti viteza.
- Daca este o panta abrupta, respectati instructiunile referitoare la urcarea si coborarea pantelor (sectiunea dealuri).

Crearea unui val in fata

- Accelerati la intrarea in apa, pana cand se formeaza un val.
- Incercati sa-l mentineti la aproximativ 1 m de bara de protectie fata, pentru a nu permite patrunderea apei la ventilatorul electric.
- Mentineti o viteza care permite pastrarea valului in fata barei de protectie.
- Retineti, scopul este crearea unui val mic, nu a unuia mare!

Ghidul Land Rover pentru tractare
Inainte de a incerca sa tractati o remorca, trebuie sa cunoasteti cateva legi ale fizicii si privind deplasarea pe sosele.

Cateva aspecte importante:

- Respectati intotdeauna recomandarile Land Rover referitoare la tractare.
- Este ilegala depasirea masei totale maxime autorizate recomandate de producatorul barei de tractare sau a carligului de tractare pe care il utilizati.
- Toate remorcile, inclusiv cele fara sistem de franare, trebuie sa dispuna de un marcaj clar privind masa totala maxima autorizata in kilograme.

De ce remorcile oscileaza, deviaza sau merg serpuit
Daca ati mers in spatele ulei rulote pe autostrada, ati putut observa ca oscileaza, deviaza sau merg serpuit. Multi cred ca e normal, insa nu este asa.
Daca remorca este incarcata corect, astfel incat partea din fata sa fie mai grea decat cea din spate, puteti practic elimina toate neplacerile care pot aparea la tractarea unei remorci.

Cele 3 legi ale fizicii care se aplica la tractare

- Cand efectueaza un viraj, miscarea naturala a unei remorci este de a se invarti in jurul centrului sau de greutate (CG).
- Puteti reduce unghiul de giratie in timpul manevrei, prin plasarea centrului de greutate spre fata ansamblului format din vehicul si remorca.
- Modificarea pozitiei centrului de greutate modifica si comportamentul rutier al remorcii.

Legile fizicii si tractarea corecta
Secretul tractarii corecte este identificarea si pozitionarea corespunzatoare a centrului de greutate (CG) al remorcii.

- CG este important la tractare deoarece miscarea naturala a unei remorci sau a unui vehicul este de a se invarti in jurul centrului sau de greutate. Este ca un fel de punct de ancorare, iar amplasarea acestui punct joaca un rol semnificativ in timpul tractarii.
- La tractarea unei remorci, CG trebuie sa fie chiar in fata rotilor acesteia, astfel incat remorca sa se ghideze in functie de acesta.
- Daca CG este chiar in fata rotilor remorcii (ideal la 10 - 20 cm), remorca poate fi tractata in siguranta in linie dreapta si pe curbe.
- Daca CG este prea in fata, remorca nu are tendinta de a urmari virajul, iar soferul va simti ca si cum vehiculul supravireaza.

Cum se calculeaza centrul de greutate
Trebuie sa stiti masa totala a remorcii (cu ajutorul unui cantar), distanta dintre punte si carligul de remorcare (lungimea barei de tractare) si sarcina pe carligul de tractare.
Apoi: Pozitia CG = (in cm fata de puntea remorcii) sarcina pe capul de tractare in kg x lungimea barei de tractare in cm, impartit la masa totala maxima a remorcii, in kg.

Cum se incarca si se conduce cu o remorca
Iata cateva sfaturi utile privind incarcarea si condusul cu o remorca.

Cum se incarca o remorca

- Consultati intotdeauna manualul de utilizare, pentru a vedea sarcina pe care o poate tracta un Land Rover.
- Asigurati-va ca centrul de greutate (CG) cade spre partea din fata a remorcii, de obicei la 10 - 20 cm distanta de punte. Puteti face acest lucru incarcand putin mai mult partea din fata a remorcii.
- Reglati bara de tractare pentru a va asigura ca remorca sta drept sau usor inclinata spre fata, niciodata spre spate.
- Verificati masa maxima autorizata a remorcii - aceasta trebuie sa fie marcata vizibil.
- Fixati bagajele pe punctele de amarare ale remorcii.
- Incarcati cu atentie atat pe laterale, cat si in fata si in spate.

Cum se conduce cu o remorca

- Anticipati opririle si franati din timp.
- Pastrati un interval de timp de cel putin 4 secunde intre dvs. si vehiculul din fata.
- Lasati un spatiu suplimentar pentru intoarcere si manevre.
- Pe vreme calda, fiti atenti ca motorul sa nu se supraincalzeasca in timpul urcarii pantelor lungi.
- Utilizarea unei trepte de viteza inferioare permite reducerea temperaturii motorului.

Depanare

Iata cateva sfaturi privind gestionarea anumitor situatii.

Oscilatii
Mutati centrul de greutate al remorcii spre fata, reduceti greutatea acesteia, cresteti presiunea in anvelopele remorcii si vehiculului, conform recomandarilor producatorului, montati un amortizor de deviatii pentru bara de tractare, reduceti viteza.

Supravirarea
Mutati centrul de greutate spre spatele ansamblului.

Inclinarea pe viraje
Cresteti presiunea in anvelopele spate ale vehiculului, reduceti greutatea remorcii.

Remorcile si franarea


ASISTENTA STABILITATE REMORCA (TSA)
Noul nostru sistem imbunatateste siguranta la tractare, prin detectarea oscilatiilor remorcii si franarea separata a rotilor, pentru a permite evitarea situatiilor periculoase.
TSA este un sistem de siguranta avansat, care trebuie utilizat alaturi de tehnici de condus specifice. Iata cateva sfaturi suplimentare privind franarea in timpul deplasarii:

Verificarea franelor
Indiferent de tipul de remorca pe care o tractati, unul dintre primele lucruri pe care trebuie sa le faceti este sa verificati actiunea franelor. Faceti acest lucru in siguranta si fiti atenti la ceilalti participanti la trafic. Chiar si remorcile usoare, fara sistem de franare, pot influenta comportamentul la franare. Este necesara si testarea remorcilor cu sistem de franare, deoarece este posibil ca remorca sa nu franeze proportional si sa exercite forte asupra vehiculului in timpul franarii.

Franarea excesiva
Evitati bruscarea franelor, deoarece acest lucru poate provoca o apasare pe bara de tractare a vehiculului si blocarea rotilor din fata, pe carosabil umed sau alunecos. Desi sistemul ABS previne acest lucru, este de preferat sa nu franati foarte brusc. Daca vehiculul nu dispune de sistem ABS, recomandam pomparea franelor.

Franarea mai sigura in cazul unei remorci echipate cu sistem de franare
Remorcile echipate cu sistem de franare sunt mult mai stabile decat cele fara acest sistem. Insa la franare, chiar si cea mai mica instabilitate se poate accentua.
Pentru a asigura franarea mai sigura a unei astfel de remorci, asigurati-va ca:

- Franati intotdeauna in linie dreapta, pentru a maximiza siguranta si controlul.
- Pastrati o distanta suficienta intre dvs. si vehiculul din fata.
- Luati in calcul sarcina pe care o transportati si adoptati un stil de condus corespunzator.

Bare de tractare
Va prezentam cateva aspecte importante referitoare la barele de tractare:

- Carligul de tractare standard de 50 mm este potrivit pentru tractarea pe drumuri asfaltate a unei remorci cu o masa maxima de 3.500 kg.
- Remorcile cu o masa maxima mai mare de 3.500 kg trebuie echipate cu o brida si cu regulator pentru sistemul de franare al remorcii.
- Lasati o distanta mai mare de franare si pompati pedala de frana, daca vehiculul nu este echipat cu ABS.

Deplasarea in marsarier


Sfaturi pentru deplasarea fara probleme in marsarier

- Incepeti sa va deplasati in marsarier cu vehiculul si remorca aliniate.
- Mentineti o viteza redusa si intoarceti vehiculul in directia opusa celei in care doriti sa intoarca remorca.
- Pe masura ce vehiculul sa indeparteaza de directia in care doriti sa intoarca remorca, partea din spate a remorcii intoarce in directia dorita.
- Nu prelungiti manevra, deoarece vehiculele vor avea o tendinta de forfecare.
- Dupa ce remorca se indreapta in directia dorita, inversati comanda directiei si urmati directia imprimata de remorca, apoi indreptati volanul, cand ansamblul se indreapta in directia dorita.
- Retineti ca, de obicei, remorcile cu un cadru mai lung decat ampatamentul vehiculului sunt mai usor de manevrat in marsarier comparativ cu cele care au un cadru mai scurt.
- Cu 5 camere video digitale, sistemul de camere video perimetrale permite vizualizarea aproape in intregime a perimetrului vehiculului. Camerele video sunt amplasate in bara de protectie fata (2), partea inferioara a oglinzilor exterioare (2) si in manerul hayonului (1), iar imaginile provenite de la acestea sunt afisate pe ecranul sistemului multimedia al vehiculului.
- Utilizand sistemul de camere, asistenta la tractare este un sistem nou si inovator care anticipeaza directia pe care o urmeaza remorca la deplasarea in marsarier. Pot fi stabilite limite privind latimea remorcii, iar la deplasarea in marsarier acestea sunt afisate pe ecran pentru a indica traiectoria remorcii.
- In plus, sistemul de asistenta pentru bara de tractare permite soferului sa cupleze cu usurinta remorca la bara de tractare. Pe ecran este afisata o schema cu puncte colorate, care reprezinta carligul de tractare si o linie de ghidare care indica traseul pe care il va urma vehiculul spre remorca.

Sistemul de iluminare


Sfaturi privind iluminarea de siguranta a remorcii

- Inainte de a porni la drum, asigurati-va ca remorca este echipata cu sistem de iluminare, ca acesta functioneaza corespunzator si ca respecta ultimele reglementari privind iluminarea.
- Trebuie sa aveti cel putin 2 lumini de pozitie si 2 stopuri pe frana functionale, semnalizatoare de directie, lampa pentru numarul de inmatriculare si 2 reflectoare triunghiulare rosii in spate.
- Asigurati-va ca remorca are cel putin o lampa de ceata rosie (este posibil sa trebuiasca adaugata, daca remorca a fost fabricata inainte de 31 martie 1980).